Un Dicționar nu este o carte pe care să o aveți la căpătâi seara. Nu este o lectură de odihnă. Însă veți remarca citind-o, văzând ce însemnau cei care, trimiși să reprezinte România, erau aleși după biografie și ascendență. Toți proveneau din familii nobiliare și pricepeau să se confunde cu reprezentarea țării pentru simplul fapt că definiția lor socială și politică o îngăduia. Dacă înțelegem și acceptăm că Unirea Principatelor a fost un proiect al elitelor politice și economice, dus la bun sfârșit, dacă înțelegem că Vechiul Regat a fost o proiecție a planurilor vechi – așa c um v or fi f ost e le, neterminate și foarte inegale politic – ale celor care au dorit, pe bun motiv, să aducă laolaltă Moldova și Valahia, atunci ne vom afla la începutul adevăratei interpretări a istoriei diplomației noastre.
Șefii de misiuni diplomatice au însemnat cu toții o genealogie scumpă. Mulți dintre ei au asigurat reprezentarea țării pe seama propriilor averi. Au înțeles că România are nevoie de prezență activă în anii când într-adevăr conta fiecare gest al nostru ca națiune, și au făcut tot ce se putea pentru asta. Au dat tot, până la limita propriilor bunuri, oferind enorm patriei care le-a dat responsabilitatea ieșirii în lume a Principatelor, apoi a Vechiului Regat. Unii au terminat propria viață în frământări dramatice, alții au rămas până la capăt credincioși angajamentului diplomatic și au plătit pentru asta. Este aceasta o dovadă de patriotism fără limite? Fără îndoială, da.
Această carte este despre nobili, fără discuție. Însă este mai mult decât despre renunțări și patriotism, cât despre un sentiment care astăzi este rar și prea rămas deoparte: iubirea de țară.
Prof. univ. dr. MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU