„Suntem în esență, ceea ce reușim să tăcem. Tăcerea e un înveliș încăpător, e ca o piele ce ne acoperă sentimentele; ține laolaltă bătăile noastre de inimă. De unde și concluzia: dacă tăcerea de astăzi ne duce cu vorba, măcar tăcerea de altă dată să se țină de Cuvânt. Cât mai e vreme. Altminteri, vom tânji după tăcerile la care nu am fost nici părtași și nici măcar martori. Alții le-au măsluit tot rostul, le-au distrus misterul. Iar anii trec înfiorător de repede, apoi deceniile iau și ele unule după altele, fugind pe nesimțite din timpul ce ne-a fost dat. Aceasta o să ne poarte către un loc de la marginea cerului, unde cuvântul o să ia sfârșit și o să înceapă, pentru totdeauna, tăcerea. Niciunul dintre noi n-o să facă excepție; o să se retragă, cuminte, înspre muchia zărilor, fiecare ținând de mână tăcerea oprită în dreptul lui.”
Autorul